Zilele dreptului de a şti, ediţia VIII se va desfășura în Republica Moldova în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2011
Cu nouă ani în urmă, la Sofia , Bulgaria, la un For al organizaţiilor nonguvernamentale, din mai multe ţări, inclusiv din Republica Moldova, specializate în domeniul accesului la informaţie şi libertăţii de exprimare, au decis proclamarea datei de 28 septembrie – Zi a dreptului de a şti. Ideea a fost susţinută deja de reprezentanţi ai societăţii civile din circa 70 de ţări.
Anul acesta Centrul “Acces-info”, în colaborare cu alte organizaţii nonguvernamentale, organizează ediţia VIII a Zilelor dreptului de a şti (26 septembrie – 2 octombrie ) cu genericul: “O persoană activă este una bine informată”.
Scopul acestei campanii este:
informarea populaţiei despre drepturile şi modalităţile de solicitare a informaţiilor oficiale, despre formele şi metodele de participare cetăţenească, despre căile de adresare în instanţa de judecată;
sensibilizarea autorităţilor/instituţiilor publice privind realizarea riguroasă a dreptului la informaţie, a libertăţii de exprimare şi implicarea publicului în procesul de luare a deciziilor;
depăşirea sindromului de secretomanie şi asigurarea transparenţei instituţionale;
implicarea activă a cetăţenilor la soluţionarea problemelor comunităţilor;
combaterea corupţiei.